Îmi amintesc de emoţiile pe care le-am avut când am început o nouă etapă din viaţa micuţului meu: intrarea în colectivitate. Îmi amintesc cu drag, dar şi cu emoţie.
Parcă îl văd pe piticul meu de numai 2 ani şi jumătate, cum a făcut ochişorii mari şi a zâmbit când a întâlnit-o pentru prima dată pe Ana, prima lui educatoare. Pentru mine personal, prima mea impresie a fost că am întâlnit-o pe Albă-că-Zăpada în persoană. Nu îmi dau seama dacă a fost vocea, atitudinea, sau numai ochii ei mari şi expresivi. Dar cred că acelaşi impact l-a avut şi asupra lui, pentru că aşa cum am povestit anterior, adaptarea micuţului meu la grădi, a fost foarte naturală şi neaşteptat de rapidă http://mamistietot.ro/intrarea-in-colectivitate-prima-zi-la-gradi/
Emoţiile au fost mai mult ale noastre, ale părinţilor, decât ale lui. Şi total diferite de poveştile multora dintre prietenii noştri şi ale altor părinţi care îşi amintesc cu neplăcere trecerea la această nouă etapă, pentru noi rămâne o amintire dragă. Şi chiar vorbeam cu prietenele mele care au şi ele copiii la grupa mini, la Mihaela, sau la grupa mijlocie la Diana şi Andreea, cum şi pentru ele adaptarea a fost foarte uşoară şi plăcută, copiii venind cu mult drag la grădiniţă. Probabil are mare legătură cu faptul că toate fetele sunt drăguţe, zâmbitoare şi pline de energie pozitivă. Cred că acesta este acel aspect important care crează o atmosfera generală relaxată, plăcută şi liniştită în grădiniţă.
Totul a fost bine şi frumos până când Ana a trebuit să plece să facă un bebe…A urmat atunci o perioada de migrare, timp în care a cunoscut alte doamne drăguţe, pe care le-a plăcut, dar de care nu a reuşit niciodată să se ataşeze precum o făcuse faţă de Ana.
Mi-am dat seama atunci cât este de important este defapt ataşamentul copilului faţă de educatorul său. Este exact aşa cum se spune: omul sfinţeşte locul.
Şi l-am văzut astfel traversând diverse etape, de la curiozitatea specifică oricărui nou început, la indiferenţă, apatitie şi chiar dezinteres în a mai merge la grădiniţă.
Astfel că atunci când Ana noastră a revenit cu bebele ei la Grădiniţa Luca, a fost practic începutul unei noi etape şi pentru noi. O etapă frumoasă. Piticul meu a început brusc să meargă cu mai multă plăcere la grădi. A început să vină să îmi povestească tot felul de întâmplări plăcute pentru el şi să zâmbească mai mult. Mai mult, a început să ne surprindă cu tot felul de lucruri interesante pe care le-a aflat despre corpul uman, despre natură, despre geografie, despre istorie… Şi de fiecare dată când îl întrebam de unde ştie atât de multe lucruri, îmi răspundea senin (şi admirativ) că le ştie de la Ana…cea care le ştie pe toate, dar le împărtăşeşte şi lor din cunoştintele ei 
Dintr-odată, de unde până atunci joaca cu creioanele nu era una dintre activităţile lui preferate, a început să prezinte interes pentru desen, iar mai mult, să îşi dorească să înveţe singur să scrie literele şi să le citească. A început să numere singur până la câteva sute…şi am aflat cu surprindere că ştie şi alfabetul.
Toate acestea s-au întâmplat fără că noi să încurajăm în vreaun fel astfel de activităţi, sau să încercăm să îl stimulăm suplimentar. Noi doar asistăm şi îl privim cum îşi savureze singur aceste achiziţii noi, venite dintr-o dată din propria să dorinţă. Am discutat însă aproape zilnic şi m-am asigurat că nu se pune nicio presiune asupra sa ca să înveţe astfel de lucruri.
Întotdeauna am fost de părere că, la grădiniţă, copiii tot ceea ce trebuie să facă, este să se joace.
Nu m-au interesat niciodată astfel de rezultate, performanţele notabile, numarulde fişe pe care le fac ei acolo. Ba chiar mă supăr dacă aflu că au făcut prea multe în loc să iasă afară la joacă. Trebuie să fim realişti şi conştienţi că fiecare copil este unic, are propriul ritm de învăţare şi suprasolicitarea lor nu face decât să le producă frustrări şi să aibă exact un efect invers decât cel urmărit. Iar tot ceea ce ajung să invate copiii la această vârstă, trebuie să fie rezultatul jocului, al captării atentitiei copilului, nu al presiunilor ori al memorării prin repetiţie. Ei copiii, sunt precum nişte mici bureţei, care asimilează tot ceea ce le trezeşte interesul. Iar dacă reuşeşti acest lucru, este suficient de multe ori să le spui o singură dată, şi informaţia este deja captată.
De aceea un start bun în dezvoltarea celor mici, bazat pe dezvolarea lor emoţională în primul rând, este defapt cheia spre adevărată reuşită de mai târziu, întrucât acesta reprezintă temelia dezvoltării personale a micuţilor.
La această vârstă, se conturează clar sentimente precum ruşinea, mulţumirea de sine, relaţiile inter-umane, dragostea.
Lipsa unei dezvoltări emoţionale adecvate vârstei copilului, duce în cele mai multe cazuri la furie, agresivitate, anxietate, depresie ce pot avea urmări grave asupra să, chiar şi la vârstă adultă.
De aceea este şi atât de importantă relaţia pe care cei mici o dezvoltă cu mentorul lor, pentru că astfel capătă un suport stabil şi prielnic pentru dezvoltarea emoţională şi socială. Odată creat acest element esenţial în educaţia copiilor, le va fi lesne să asimileze un bogat bagaj de abilităţi şi deprinderi care îi vor ajuta şi mai departe, în etapa următoare de şcolarei şi nu numai.
De aceea ne şi bucurăm că Ana va fi, începând din această toamnă, ÎNVĂŢĂTOAre!
The post Dezvoltarea emoţională a copilului la grădiniţă appeared first on .